GHID THASSOS cu fotografii. 5 obiective pe care să nu le ratezi

Mulți îi spun Insula de Smarald, alții o apreciază pentru plajele cu aspect exotic. Thassos rămâne o destinație perfectă pentru vacanța de vară și este unul dintre cele mai populare locuri de vacanță pentru turiștii români. Traseul spre insulă este ușor de făcut și avem o distanță de doar 600 de km de la granița României cu Bulgaria, care se parcurge în maximum 10 ore. Pentru cei din zona de sud-vest cel mai ușor este de ajuns pe traseul Calafat-Vidin-Montana-Vratsa-Kulata-Serres-Kavala-Keramoti, iar pentru cei din București este mai simplu traseul Giugiu-Ruse-Plovdiv-Makaza-Keramoti. Trecerea cu feribotul din Keramoti în Limenas costă aproximativ 60 de euro pentru o mașină cu 5 locuri. Mai jos avem 5 obiective pe care nu trebuie să le ratăm în excursia noastră în Thasoos:

1. Marble Beach. Plaja de marmură este cea mai frumoasă plajă de pe insulă, în opinia mea. Faptul că în loc de nisip avem pietricele de marmură îi dă un farmec aparte acestei plaje. Dacă nu ești atent la fotografiile cu plaja de marmură o să ai impresia că ești într-o destinație exotică. Apa este turcoaz și cristal, iar plaja albă te duce cu gândul la Republica Dominicană sau la orice alte destinație din Caraibe. Plaja nu este naturală. În zonă se află o carieră de marmură, iar toate pietricele de marmură au fost aduse pe plaje unde s-a creat acest mic paradis. Este musai să o vizitezi dacă ajungi în Thassos. Plaja situată în zona de nord-est a insulei și este amenajată cu șezlonguri și umbrele. Prețul este de aproximativ 15 euro pentru 2 șezlonguri și 1 umbrelă, dar de banii aceștia vei beneficia de consumație de la bar. În zonă se poate face snorkelling pentru că sunt stânci în apropiere, iar taverna plajei servește frappe și mâncăruri tipic grecești. Atenție! Drumul este destul de anevoios pentru a ajunge la plajă. Se trece printr-o carieră de marmură, dar dacă mergeți încet nu se va întâmpla nimic.

Podium de marmură, amenajat de proprietarii plajei

2. Paradise Beach. Este a doua plajă preferată, în topul meu personal. De data aceasta avem parte de o întindere cu nisip foarte fin. Plaja este destul de lată, apa este cristal, iar intrarea în marea Egee este lină. Se află în partea de sud-est a insulei Thassos și în depărtare se poate admira o mică insulă, la care se poate ajunge dacă închiriați o barcă. La fel ca și în alte locuri din Grecia, și în Thassos se pot închiria bărci cu motor fără a deține permis, însă cu condiția să aibă o capacitatea cilindrică mică. Costă aproximativ 100 de euro pentru o zi, dar se pot închiria și pentru jumătate de zi. Astfel, poți să descoperi singur plaje și golfuri izolate sau să faci snorkelling într-o zonă unde nu este plin de turiști. Ca și alte plaje frumoase din Thassos, Paradise este destul de aglomerată în luna august, iar două sezlonguri și o umbrelă costă aproximativ 7 euro.

3. Giola. Este de fapt o stancă ce are forma unei piscine naturale, unde intră apa mării ajutată de valuri. Este o formă de relief interesantă si care atrage zilnic sute de turiști. Majoritatea vin pentru a-și exersa săriturile în “ochiul” de apă, dar puteți să faceți și plajă dacă vă întindeți prosopul pe stâncile din jurul acestei piscinei naturale. Accesul este un pic mai dificil. Din drumul principal se coboară cu mașina câteva sute de metri, pe o potecă neasfaltată, iar apoi se mai coboară încă 300 de metri pe picioare. Însă efortul merită! Peisajul este unic și sigur nu vei regreta. În plus, la jumătatea drumului există o tavernă în cazul în care nu ți-ai luat pachețel cu tine.

Se poate sări fără probleme, apa are cel puțin 3 metri adâncime.

4. Limenas. Capitala insulei Thassos trebuie neapărat vizitată. Este cea mai mare localitate de pe insulă, aici te aduce feribotul de pe Grecia continentală și tot aici vei găsi cea mai animată viață de noapte. Zeci de terase și baruri îi așteaptă pe turiști în portul stațiunii. Toate tavernele servesc preparate foarte bune la prețuri modice, iar dacă vrei să vizitezi obiective turistice poți explora câteva ruine, la câțiva pași de portul localității. Pe lista localităților care merită vizitate aș trece și Potos (este o stațiune recomandată tinerilor; sunt multe baruri deschise până noapte târziu, cu muzică de toate felurile, chiar și sârbească și românească. Deh, suntem și noi printre cei mai numeroși turiști de pe insulă, merităm o seară cu muzică românescă). De asemenea, și localitatea Limenaria este plină de viață. Are multe taverne, un port interesant și multe magazine cu fel și fel de suveniruri.

5. Plaja Psili Ammos. Se află aproape de stațiunile Limenaria și Potos. Este cu nisip foarte fin (psili ammos chiar asta înseamnă), iar șezlongurile și umbrelele costă aproximativ 7 euro. Plaja nu se bucură de intrare lină în apă așa că nu este căutată de familii cu copii mici. Este frecventată de tineri pasionaţi de sporturi nautice și se poate juca și volei pe plajă. O altă plajă interesantă este Golden Beach. Numai că aici este intrarea lină în apă, iar plaja este mult mai lungă și mai lată. Pe Golden beach veți găsi foarte multe familii cu copii de toate vârstele. Iar pentru cei care vor să vadă cum trăiesc cu adevărat grecii din insula Thassos, le recomand o excursie în satul Theologos. Se află chiar în mijlocul insulei și este o așezare tipic grecească. Aici vor putea degusta miel făcut pe proțap, în stil grecesc, dar și alte preparate delicioase.

Mai jos, alte câteva fotografii din frumoasa insulă Thassos:

Pescărușii sunt hrăniți în timpul călătoriei cu feribotul
Peisaj de wallpaper 🙂

About the Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *